Echipa feminină de gimnastică a SUA a câștigat, marți seară, titlul mondial, la fel ca în 2014, fiind urmată pe podium de China și Marea Britanie, în finala de la CM de la Glasgow, România neparticipând, după locul 13 în calificări.
SUA și-a păstrat titlul mondial în competiția feminină pe echipe, cu un total de 181.338 puncte, fiind urmată pe podium de China (176.164) și de Marea Britanie (172.380).
Cele opt finaliste la CM de la Glasgow, în ordinea încheierii concursului de marți seară, adică SUA (181.338), China (176.164), Marea Britanie (172.380), Rusia (171.964), Japonia (169.887), Canada (167.697), Italia (167.597), Olanda (162.730), au obținut și calificarea directă la JO din 2016.
Echipa României nu s-a calificat în finala CM, după ce a încheiat, vineri, pe locul 13 în competiția de calificări, astfel încât este obligată să evolueze la turneul preolimpic pentru unul din ultimele patru „bilete” pentru JO de anul viitor.
Singurele gimnaste care au obținut calificări în finalele individuale sunt Larisa Iodache și Laura Jurca, ambele la individual-compus, finala fiind programată joi.
La ediția CM din 2014, echipa feminină a României s-a clasat pe locul 4.
În istoria participărilor la Campionatele Mondiale, gimnastele tricolore au adunat 14 medalii în competiția pe echipe, din care 7 de aur, ultima fiind cucerită în 2007, la Stuttgart (medalie de bronz).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER